Din partea familiei Cornea și a întregii echipe Speranța pentru Viitor Malawi, vă urăm și noi un Crăciun Fericit, multă pace și multe bucurii în inimă, în familie și alături de cei dragi!
Author: Ovi Cornea
-
Crăciun 2015
Timpul trece foarte repede și iată că am ajuns din nou la final de an. Ca de fiecare dată, am pregătit și acum câteva cadouri pentru copiii orfani și echipa cu care lucrăm. Dacă până acum aveam doar satul Kachere, începând din acest an avem și orfalinatul din satul Mpyupyu. În total, 138 de copii + 14 voluntari.
A fost un moment de imensă bucurie pentru acești copii care, până nu demult, nici nu știau ce înseamnă să primești un cadou. Într-o situație în care fiecare zi era o bătălie pentru supraviețuire, nimeni nu putea visa la dulciuri, jucării sau baloane.
Iată mai jos câteva poze făcute astăzi, 19 Decembrie, cu ocazia împărțirii cadourilor pentru copiii orfani din Kachere.
După Kachere, am plecat în satul Mpyupyu, acolo unde am terminat de împărțit cadourile. Și aici, atât copiii dar și voluntarii cu care lucrăm au primit un mic pachețel în care am inclus, printre altele: jucării, dulciuri, săpun, haine, etc.La final, mulțumim încă o dată Domnului pentru toate binecuvântările revărsate peste noi și peste lucrarea din Malawi în acest an. Mai presus de orice, mulțumim pentru Domnul Isus; El este motivul pentru care suntem aici și El este mesajul pe care îl ducem poporului malawian.
Vă mulțumim și dumneavoastră, celor care vă rugați și care susțineți financiar într-un fel sau altul lucrarea din Malawi. Fără implicarea dumneavoastră, misiunea de aici nu ar fi posibilă, de aceea aș dori să știți că nu a fost familia Cornea care a dat cadouri acestor copii, și noi toți împreună, inclusiv dumneavoastră. Domnul să vă răsplătească.
Mai jos puteți vedea și alte poze făcute cu acest prilej.
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi! -
Biserica Baptistă “Speranța”, Mpyupyu
După o vreme îndelungată de lucru, iată că în sfârșit am terminat noua clădire a bisericii din Mpyupyu. Frații și surorile au lucrat din greu, iar fiecare a făcut tot ceea ce a știut, chiar dacă de multe ori lucrul a mers încet. Important este finalul, iar finalul este o clădire nou-nouță, frumoasă, de două ori mai mare, cu bănci, cu podea și cu lumină naturală.
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi! -
Ethan
În această postare vreau să vă povestesc detailat situația prin care am trecut cu băiețelul nostru, Ethan, ce s-a întâmplat și care sunt câteva nevoi și motive specifice de rugăciune.
Totul a început vineri după-masa, atunci când am observat că băiețelul nostru de numai 1 an nu se simte prea bine. El este de obicei foarte activ și foarte atent, tipul de copil căruia nimic nu îi scapă. Îi place să se joace tot timpul și să exploreze, chiar să împingă limitele. Vineri, însă, am observat că ceva nu e bine. Era într-o stare mai moleșită, plângea tot timpul și obrajii îi erau albi. Lita a observat că scaunul îi era puțin moale, însă nu am considerat să fie diaree. La început nici unul dintre noi nu am considerat să fie ceva grav, demn de a merge la spital, mai ales că spitalul și clinicile de aici din Zomba sunt așa cum sunt.
Lita i-a dat puțin paracetamol pentru copii, după care Ethan s-a simțit mai bine, și spre seară a adormit. Sâmbătă dimineața s-a trezit foarte devreme, strigând într-una, și după scurt timp ne-am dat seama că e încă foarte obosit, semn că nu a dormit bine în noaptea de dinainte. Obrajii îi erau iarăși decolorați, iar pielea îi era fierbinte. Ciudat, nici unul din cele două termometre nu a înregistrat o temperatură mare, însă Ethan era clar fierbinte la atingere. Lita a încercat să îi dea de mâncare, însă cu greu a înghițit puțin, după care a vărsat totul. Prima dată a fost un vărsat “normal” pentru copiii mici, însă al doilea a fost cu multă forță și ne-am decis să îl ducem la clinică. Spitalele din Zomba sunt surse de infecții, pereții și podelele sunt foarte murdare. Nu am vrut să mergem toți acolo, de aceea am decis ca Lita să meargă singură cu Ethan, în timp ce eu să stau acasă cu fetele. Nu o dată ni s-a întâmplat să mergem acolo sănătoși și vreunul dintre noi să vină acasă cu ceva virus.
Zis și făcut, Lita s-a dus acolo, însă neglijența medicală de acolo a fost ceva ce nu am văzut de multă vreme. A fost imediat după pauza de prânz, și probabil fiecare se bucura încă de o masă bună. Lita a stat aproape 1 oră așteptând să îl vadă pe doctor. După ce într-un final a intrat în cabinet, a descoperit că toate uneltele medicale lipsesc cu desăvârșire, inclusiv personalul medical calificat.
Pentru început, doctorul nu era doctor ci doar un proaspăt student de la medicină, un tânăr fără nici o experiență. Știu că și ei trebuie să învețe, însă de obicei această practică se face alături de un medic rezident, nu singur, de capul lui. Studentul nostru pe post de doctor căuta tot timpul pe Google simptomele pe care Lita i le spunea, încercând să înțeleagă ce fel de boală ar putea fi.
De pe Google și-a dat seama că s-ar putea să fie laringită sau ceva infecție la urechi, însă lipsa uneltelor de bază l-a împiedicat să verifice. Nu știu termenii medicali, însă clinica noastră nu a avut nici măcar aceea “lingură” pe care doctorii o folosesc ca să se uite în gât. Și dacă o aveau, nu era curent electric, iar clinica noastră nu a considerat necesar să aibă un generator. Nici ca să se uite în urechi nu a putut, pentru că i-a lipsit unealta necesară ca să facă acest lucru.
Mai mult, nici măcar asistentele nu sunt asistente, ci simple femei de serviciu care fac de toate și nimic bine. Am înțeles că acolo există doar o asistentă medicală calificată, restul sunt femei pregătite “din mers”. Aparatura a existat cândva, însă probabil a fost furată. Lipsa fondurilor a dus la acel personal necalificat care, după părerea mea, face mai mult rău decât bine. Omul bolnav pierde bani și timp prețios acolo, crezând că poate fi ajutat, timp care de multe ori poate însemna diferența dintre viață și moarte.
Fără curent, fără doctori, fără asistente, fără echipament medical, nimeni nu a știut să ne spună nimic, ba încă au ajuns la concluzia că orice ar fi, deși nu știau exact, nu e grav, și au lăsat-o pe Lita să se întoarcă acasă. În timp ce se pregătea să plătească (pentru nimic), Ethan a avut prima convulsie. A fost dusă iarăși în cabinet, acolo unde Ethan a continuat să aibă convulsii, iar femeile de serviciu îmbrăcate în halat alb discutau care sunt opțiunile. În acest moment Lita m-a chemat urgent, iar când am ajuns fiecare își vedea de treaba lui, în timp ce Lita era albă ca varul. S-a speriat rău, și la fel și eu. În acest moment Ethan era pe jumătate mort parcă, letargic, fierbinte la atingere și clar foarte bolnav.
Doctorul m-a luat deoparte să îmi explice teoria relativității și care ar putea fi problemele, însă nimic concret. Direct și probabil nu prea respectuos i-am spus că treacă direct la subiect pentru că bebelușul nu arată bine. Abia atunci a recunoscut că defapt nimeni nu știe nimic și că nu mă pot ajuta. După 3 ore, după teste de sânge și înțepături peste înțepături, nimeni nu știe nimic. L-am întrebat dacă e mai bine să îl duc în Blantyre, un oraș aflat la aprox. 64 km de noi, și el mi-a spus că e cea mai bună soluție.
Ca să înțelegeți situația de aici, în Zomba nu avem număr de urgență gen 112 sau 911. Nu există o ambulanță pe care să o chemăm să ne ducă de urgență la un alt spital. Dacă ești bolnav trebuie să te descurci. Îmi aduc aminte când cineva a aprins un foc mare aici pe proprietate și mașina de pompieri m-au pus să plătesc apa consumată. Da, asta e Zomba.
Revenind la subiect, l-am luat pe Ethan în brațe și gata să plec în Blantyre, când doctorul mi-a spus că ar fi bine să îi pună o perfuzie pentru că e foarte deshidratat. Din păcate am acceptat, știind că dacă vor reuși va fi de ajutor. M-am înșelat, pentru că aceleași femei de serviciu habar nu aveau ce să facă și nu au reușit să găsească o venă. Am înțeles că e mai greu la copii, însă un asistent sau o asistentă pregătită știe că se pot folosi inclusiv venele de la picior. Femeile noastre care abia știu să învârtă mătura au rămas șocate la o astfel de sugestie și au continuat încăpățânate să caute vene în mână. Căutarea respectivă s-a făcut cu acul, înțepându-l pe bietul copil când într-un loc, când într-altul, fără nici un rezultat. Ethan era deja extrem de slăbit și abia reușea să plângă de durere. M-am supărat și le-am spus să ne lase în pace, l-am luat pe Ethan și am fugit către Blantyre.
Imediat după ce l-am pus în scaun, Ethan a închis ochii și ne-am dat seama că trebuie să ajungem la un spital urgent. Lita s-a dus pe banchetă să se asigure tot timpul că Ethan e ok. Au fost printre cele mai înfricoșătoare momente din viața mea, neștiind sigur dacă vom ajunge în Blantyre cu un copil bolnav sau cu unul mort.
Pe tot parcursul drumului, Ethan abia dacă a scos un sunet, însă ne-am grăbit așa cum am putut noi mai bine (140 km/h pe drumuri de Africa) și în 30-40 minute am ajuns la spitalul privat Mwaiwathu din Blantyre. Unii spun că e cel mai bun spital din Malawi, iar Ethan a avut nevoie în acest moment de ceva urgent. L-am dus direct la urgențe, însă imediat am înțeles că doctorul anestezist nu era la spital. Fiind sâmbătă după-masă, toți doctorii erau deja acasă, însă atât el cât și doctorul de la pediatrie au răspuns în timp util și au venit să îl vadă pe Ethan. Doctorul anestezist a fost cel care i-a pus perfuziile, în timp medicul pediatru i-a făcut testele de sânge.
Prima perfuzie a fost glucoză, adică apă dulce, iar după ce au venit analizele, i-au schimbat perfuzia în apă sărată. Conform analizelor, nivelul de sodiu din sânge a fost sub cel normal, iar fără aceea perfuzie lucrurile s-ar fi putut complica rău de tot. Din câte am înțeles, convulsiile au fost din pricina nivelului scăzut de sodiu. Acest mineral este extrem de important, și lipsa lui poate afecta inclusiv activitatea cerebrală, iar acest lucru duce la convulsii, comă și chiar moarte.
Toată noaptea Ethan a fost sub perfuzii, însă starea lor s-a îmbunătățit încet dar sigur. A fost o noapte albă, atât pentru el cât și pentru noi, părinții. Fiind salon pentru copii, paturile era prea mici, așa că Lita a stat pe o bancă, lângă patul lui, iar eu pe unde am putut. După 12 noaptea am încercat să dorm puțin în mașină, bănuind că în ziua următoare vom fi lăsați să plecăm acasă și că va trebui să conduc înapoi spre casă. Din păcate țânțarii africani nu m-au lăsat să dorm nici măcar în mașina cu geamurile ermetic închise, așa că m-am foit și m-am învârtit toată noaptea. Lita a reușit într-un final să se așeze jumătate pe pat, jumătate pe bancă, și s-a odihnit puțin, alături de Ethan care se făcea tot mai bine.
Duminică dimineața ne-a găsit mai obosiți decât înainte, însă ne-am bucurat până la lacrimi să ne vedem puiul bine, bucuros și jucându-se. Deși încă supărat din pricina perfuziei, totuși am putut observa cum situația lui era bună și cum se simțea mult mai bine. Doctorii au vrut să facă încă o serie de analize, pentru a se asigura că nivelul de sodiu din sânge era acum normal și că nu era alte probleme. Fiind duminică, probabil că cei de la laborator erau plecați, așa că rezultatele au venit abia la ora 14:00. Ethan deja se simțea bine și voia neapărat să se dea jos din pat, să umble, să exploreze, să fie iarăși copilașul care este. Din pricina perfuziei la care era încă legat nu am putut să îl lăsăm. Deși e greu să ții un copil energetic legat la pat, ne-am bucurat că acum era energetic și rugăciunea noastră este ca să nu îl mai vedem niciodată letargic sau bolnav.
Așa cum probabil ați putut deja observa, situația spitalelor din Malawi în general și din Zomba în special nu este bună. Lipsește nu doar aparatura de specialitate, dar lipsesc și uneltele de bază. Ba mai mult, în unele clinici nu există curent electric constant, în timp ce spitalul public este deconectat de la apă. Tot acolo lipsește spirtul, lipsesc medicamentele iar pacienții nu au nici măcar săpun la baie.
Malawi are nevoie de doctori. La cei peste 16 milioane de cetățeni avem doar 177 de specialiști și un total de doar 459 de doctori și asistenți medicali calificați. Conform Organizația Mondială a Sănătății, Malawi are doar 1.9 doctori și 28 asistente și moașe pentru fiecare 100.000 oameni. În contrast, România are aproape 245 doctori la fiecare 100.000 oameni iar UK 280.
Familia noastră suntem mai mult decât binecuvântați chiar aici, în această țară. Noi avem acces la internet, avem acces la frați, surori și prieteni cu cunoștințe medicale sau de orice altă natură. Avem mașină, avem bani și avem acces la spitale private, și toate acestea nu din cauza noastră, ci din pricina Domnului și a celor care ne susțin pe noi și lucrarea de aici. Da, cel mai bun spital din Malawi probabil nu se compară cu cel mai rău din America, însă noi avem acces la ce e mai bun aici, pe când oamenii printre care slujim nu au, iar acest lucru ne doare cel mai tare. Dacă orice alt copil Malawian ar fi avut ceea ce Ethan a avut, sunt aproape sigur că astăzi am fi avut o înmormântare. Oamenii din sate precum Kachere trăiesc fără să vadă măcar o dată în viața lor un spital sau un medic. Dacă au nevoie de îngrijire medicală, ambulanța nu vine, și ei sunt nevoiți să meargă pe jos. Da, am întâlnit o femeie care a mers 6 ore pe jos din Kachere până aici în Zomba. Am întâlnit un cuplu care a venit 2 zile pe jos din Liwonde până în Zomba, o distanță de aproape 1 oră cu mașina.
Noi avem. Ei nu au. Rugăciunea mea este ca Domnul să ne trimită un asistent medical sau o asistentă. Avem nevoie de un doctor-misionar, cu care să înființăm o clinică. Știu, acest lucru nu va însemna bani sau un salariu, ci doar slujire acolo unde este nevoie. Experiența probabil că va fi câștigată și va putea fi de folos în viitor, însă totul se rezumă la nevoie. William Borden, un misionar în China, a spus la un moment dat: “Dacă 10 bărbați cară un trunchi mare de copac – 9 dintre ei capătul subțire și 1 bărbat singur la celălalt capăt gros – dacă vrei să ajuți, unde vei ridica?“ Bineînțeles, el se referea la numărul de slujitori ai Domnului din Est comparat cu numărul celor din Statele Unite, însă cred că în cazul nostru, citatul se aplică nu numai la nevoia de misionari, ci și la nevoia de doctori.
Dacă tu, ca și doctor sau asistent, vrei să ajuți acolo unde este nevoie, unde vei merge? Acolo unde sunt 280 la un capăt sau acolo unde sunt doar 2?
Vrem să vă mulțumim tuturor acelora dintre dumneavoastră care vă rugați pentru noi și care susțineți lucrarea financiar. Noi ne-am predat viețile pentru oamenii de aici din Malawi, știm că de multe ori e riscant, știm că putem chiar muri din cauze care ar putea fi probabil prevenit sau tratate în alte țări, însă suntem aici pentru că aici ne vrea Domnul. Dacă nu noi, atunci cine?
Vă mulțumim pentru că, datorită acestor rugăciuni și suport financiar, noi putem avea mașini, putem merge oricând în orice oraș și, la nevoie, chiar înapoi în România pentru tratament medical. Vă mulțumim pentru că vă rugați pentru noi și noi nu suntem pe atât de bolnavi pe cât ar trebui sau am merita.
Bineînțeles, TOTUL se datorează Domnului. Până și faptul că avem parteneri financiari este din cauză că Domnul a pregătit tot ceea ce avem noi nevoie aici. Numele Lui să fie glorificat!
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi! -
Devison Makanda
Dacă ne urmăriți pe rețeaua de socializare Facebook, atunci cu siguranță ați aflat deja de fratele păstor Devison și de problema cu ochiul stâng. În orice caz, voi relata aici firul evenimentelor până în momentul de față.
În urmă cu aproximativ o lună de zile, fratele păstor lucra în grădina sa din satul Malenga. La un moment dat, a simțit că ceva i-a intrat în ochi, lucru destul de obișnuit pentru oricine a lucrat în câmp. Inițial, fratele a crezut că este vorba de cenușă adusă de vânt, deoarece totul s-a întâmplat foarte aproape de locul unde cineva a ars uscături și mizerii.
Ochiul a fost puțin iritat, fratele s-a șters așa cum a știut mai bine, și și-a continuat lucrul în câmp. Pe tot parcursul zilei, însă, și mai târziu seara, el a continuat să simtă ceva în ochi. La început nu s-a îngrijorat, însă după câteva zile s-a dus la o clinică locală. Acolo i s-a spus că e doar o mică iritație și că totul va fi în regulă. Deoarece situația este așa cum este aici în Malawi, fratele păstor a primit doar câteva medicamente contra durerii.
Fratele Devison la conferința din 2013 (cu cravată). Fratele Devison la conferința din 2015 (stânga, în cămașă albă) Zilele și săptămânile au trecut, iar situația s-a agravat, până acolo încât durerea a devenit insuportabilă și ochiul îi lăcrima în continuu.
Duminica trecută, noi am fost în biserica din satul Kotima, sat aflat la mai puțin de 20 minute distanță de satul Malenga. După serviciul de dimineață, fratele păstor de aici ne-a sugerat să îl vizităm pe fratele Devison din satul alăturat, pentru că e bolnav. Atunci a fost prima dată când am auzit de situația fratelui, și imediat ne-am dus să vedem care este problema.
Spre surprinderea mea, l-am găsit pe fratele Devison într-o situație jalnică. Era clar că fratele suferea enorm, iar ochiul respectiv era inflamat și extrem de iritat. Deoarece era duminică, am plănuit să îl ducem în ziua imediat următoare, dis-de-dimineață, la spital.
Luni dimineață, 23 Noiembrie, ne-am prezentat la spital, acolo unde doctorul ne-a spus că nu se mai poate face nimic, și că ochiul trebuie scos. Fără alte detalii eu am fost suspicios de acest diagnostic, de aceea am decis să mergem la un alt doctor, la o clinică privată în Blantyre, pentru o a doua opinie.
Din păcate, și la această clinică am primit tot același diagnostic, însă aici măcar ni s-au explicat și problemele. Acolo am înțeles defapt că timpul a agravat situația, iar corneea s-a stricat pur și simplu. Ni s-a spus că dacă fratele mergea la un doctor specialist din timp, ochiul i-ar fi putut fi curățat ușor și salvat. Acum, însă, ochiul a fost infectat, existând riscul de probleme mult mai grave care ar fi putut pune în pericol viața fratelui. Conform doctorilor de aici, a existat inclusiv riscul de meningită. Doctorii au recomandat urgent operația de înlăturare a acestui organ acum complet distrus.
Poză de aproape cu ochiul bolnav În sala de așteptare L-am dus pe frate acasă, astfel încât să poată să vorbească cu soția și cu restul familiei, iar operația a fost programată ieri, Miercuri. Fratele s-a internat Marți la spitalul de aici din Zomba, iar Miercuri a avut loc operația. Totul a decurs fără probleme, iar din câte știu în acest moment, fratele Devison se odihnește, urmând ca în scurt timp să fie lăsat să plece acasă.
Această operație are implicații mari aici în Malawi, mai mult decât în Europa sau în Statele Unite. Pe lângă faptul că fratele va trebui să se obișnuiască să vadă lucrurile cu doar un ochi, el va trebui și să suporte o oarecare presiune emoțională datorată culturii. Știm că oricine în această situație poate fi batjocorit într-o oarecare măsură, însă în cultura din Malawi lucrurile sunt mai grave.
Pentru început, deja sunt unii care dau vina pe vrăjitoare pentru tot ceea ce s-a întâmplat. Unii din sat nu cred că acest lucru s-a întâmplat pur și simplu, ci cred că cineva l-a blestemat pe frate și de aceea a trecut prin această situație. Mai mult, în satele din Malawi oamenii care își pierd un ochi pot suferi de traume emoționale pe tot parcursul vieții, și acest lucru nu din pricina unor copii, ci din pricina familiei sau a adulților din sat care pot continua să creadă și să susțină că fratele a fost și este blestemat.
Bineînțeles, acest lucru poate aduce o anumită separare față de cei dragi și, în cazuri extreme, agresiuni fizice sau chiar moartea celui suferind.
De aceea, rugați-vă pentru fratele Devison. Dânsul este păstorul unei biserici frumoase, Biserica Baptistă “Thawale” din satul Malenga.
Noi am început să lucrăm cu fratele Devison încă din anul 2013, atunci când am avut prima conferință pentru păstori. Fratele a fost și este credincios, slujind oamenii din sat și slujind pe Domnul.
Rugați-vă pentru putere, pentru înțelepciune și pentru călăuzire, astfel încât viața și lucrarea fratelui păstor să nu fie afectate.
Poză de grup, 2013. Fratele este în rândul de jos, cu cravată La consultație După operație Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi! -
Kotima Baptist Church
Ieri, duminică, am vizitat încă o biserică nouă, Biserica Baptistă “Kotima”, din satul Kotima. Satul se află la o distanță de aproximativ 30 km de orașul Zomba, departe de drumul principal, de oraș și de tehnologie.
Aici am întâlnit un grup de oameni plini de bucurie, conduși de fratele păstor Fraction Chabwera. A fost un timp binecuvântat, am avut părtășie unii cu alții și cu Domnul.
Mi-a plăcut mult să văd organizarea lor în ceea ce privește lucrarea cu copiii. Acest lucru nu l-am observat prea des aici în Malawi, de foarte multe ori copiii sunt ignorați și nu se face absolut nimic pentru ei. Aici, însă, unul dintre frați i-a dus afară, unde și-au pregătit cântările și versetele biblice. Fratele i-a adus apoi înăuntru, și și-au desfășurat programul în fața bisericii, la fel cum se face și în România sau în alte locuri.
După serviciul divin, am avut parte de o masă bună, iar după aceea ne-am dus într-o vizită la un alt frate păstor care a avut un accident. Fratele lucra la câmp și niște cenușă i-a intrat în ochi. De atunci ochii îl dor continuu, iar cel stâng este extrem de iritat și inflamat. Dânsul s-a dus la o clinică locală, însă nu a primit nici un medicament, din cauza lipsei lor. Astăzi, luni, l-am chemat în Zomba, și îl vom duce la o clinică privată, acolo unde va primit tratamentul cuvenit și, sperăm și ne rugăm, ca să fie bine cât de repede.
Suntem la sfârșitul sezonului secetos, defapt chiar începând de astăzi se anunță ploi. În sat, ieri, au fost nu mai puțin de 37°C, una dintre cele mai mari temperaturi experimentate de mine anul acesta.
La final, cu siguranță ați observat că nici această biserică nu are un acoperiș bun, însă anul acesta cred că totul va fi în regulă deoarece le-am dus materialele necesare unui acoperiș temporar. Aici în Malawi se găsesc role de 60 m de pungă de plastic groasă, pungă care se folosește pentru acoperiș. Frații vor trebui să pună această pungă peste paiele deja existente, iar apoi să mai adauge încă un strat de paie. Rezultatul va rezista cel puțin până anul viitor.
Rugați-vă pentru frații noștrii din Kotima. Fie ca ei îL reprezinte pe Domnul în acel sat fără rușine.
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi! -
Copiii orfani din Kachere – toți cei 102!!!
A trecut ceva vreme de la ultimul update referitor la copiii orfani din Kachere și m-am gândit că acum, la sfârșit de an, ar fi bine ca fiecare dintre dumneavoastră să puteți vedea poze recente cu copiii. Aceste poze au fost făcute astăzi, 21 noiembrie 2015, în satul Kachere.
Ca și o mică notă, încă nu avem pozele TUTUROR copiilor, însă sper ca până Joi această listă să fie una completă. Deși am anunțat că voi merge să fac poze, unii copii nu au fost prezenți din diferite motive. Am reușit astăzi să găsesc 82 de copii, iar săptămâna viitoare voi completa informațiile celorlalți 20! În total 102!!!
Rugați-vă pentru noi!Rugați-vă pentru Malawi! -
Acoperiș nou pentru încă o biserică
Ne apropiem de sfârșitul anului și de sfârșitul sezonului de construcții. 2015 a fost un an bun, un an în care am lucrat la 4 biserici baptiste. Am zidit două biserici de la 0 și am schimbat acoperișul pentru alte două.
Pe lângă aceasta, alte 11 biserici au fost acoperite temporar, astfel încât ploile să nu strice nimic până anul viitor, atunci când sperăm să putem să continuăm cu reparatul lor.
Săptămâna aceasta am început lucrul la biserica baptistă “Madziko” din satul Malewa. Despre această biserică și experiența avută acolo am scris într-un alt articol.
Din păcate, câteva mici probleme medicale mă forțează să stau cât mai aproape de casă posibil în această perioadă, de aceea doar Stanley a fost acela care s-a dus în acest sat și a dus materialele necesare. Aparatul lui a rămas fără baterie, așa că nu avem decât două poze. Totuși, înainte am făcut mai multe poze iar în viitorul apropiat (cel târziu săptămâna viitoare) vă voi arăta poze noi cu acoperișul nou.
Mai jos puteți vedea pozele cu primul transport de table zincate.
Iată câteva poze făcute de mine atunci când am vizitat biserica. Veți putea vedea bine cum arăta acoperișul înainte.
Dorința mea este ca să terminăm și acest proiect cât de repede cu putință, deoarece ploile torențiale pot veni în orice moment.Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi! -
Biserica din Muheriwa: ATUNCI și ACUM
Clădirea Bisericii Baptiste “Speranța” din Muheriwa este gata, iar în pozele de mai jos veți putea vedea cum arată ea acum.
Vineri vom pleca acolo din nou pentru a duce al doilea transport de porumb, și tot atunci vom avea poze noi cu interiorul spălat și curățat și cu ușile puse la locul lor.
Până atunci, însă, iată câteva poze cu clădirea veche, înainte ca ea să fie distrusă de ploile puternice de la începutul acestui an:
După ce clădirea s-a prăbușit, frații și surorile s-au întâlnit la păstor acasă, sub niște copăcei, în aer liber.
Și acum, pozele făcute astăzi:
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi! -
Mtondoko Baptist Church, Sikinala 2
Astăzi am fost în vizită la biserica baptistă “Mtondoko”, din satul Sikinala 2. Așa cum trebuie deja să știți dacă cunoașteți lucrarea din Malawi, în urmă cu ceva vreme am început să vizităm bisericile cu care lucrăm în cadrul Conferințelor pentru păstori și lideri. De două ori pe lună, merg în câte o altă biserică, ducând Evanghelia și încurajând frații și surorile de acolo în mijlocul încercărilor și a problemelor cu care se confruntă.
Biserica Domnului din satul Sikinala 2 este singura de acest gen în acel sat. Deși e ceva destul de rar aici în Malawi, am văzut că în acest loc există o clădire a martorilor lui Iehova. Numărul lor este mic, slăvit să fie Domnul și ne rugăm ca să fie 0.
Frații și surorile de aici sunt oameni simpli și săraci, însă cu dragoste pentru Domnul. Așa cum vedeți și în pozele atașate, clădirea bisericii este una extrem de sărăcăcioasă, însă ea servește scopului pentru care există: oamenii se întâlnesc aici și aduc glorie lui Dumnezeu, în părtășie.
Satul Sikinala 2 se află la aproximativ 35 km distanță de orașul Zomba, pe un drum în cea mai mare parte rău.
A fost o zi binecuvântată, chiar dacă drumul către biserică și înapoi este rău și chiar dacă căldura de afară este de multe ori greu de suportat. Frații s-au bucură să mă vadă, iar eu la rândul meu am fost binecuvântat să îi văd plini de dragoste și credincioși înaintea lui Dumnezeu.
Cu aceste biserici lucrăm noi aici în Malawi, oameni care locuiesc în mijlocul junglei africane, departe de oraș, de curent electric și de civilizație. Sunt oameni simpli care trăiesc strict din grădinărit, însă oameni care iubesc pe Domnul.
Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!
